Nu stiu cum aratati voi cand erati copile, insa mie nu-mi placea de mine…eram mult prea slaba, nu aveam nicio forma, nici nu are rost sa va spun cum ma tachinau colegii rautaciosi cu fiecare ocazie.
Tin minte, ca pana pe la 16 ani, a trebuit sa port colanti grosi pe sub blugi, ca sa par putin mai normala la picioare, indiferent ca era vara sau iarna…Era moda sprancenelor subtiri, ce moda nebuna? Cum sa ne fi smuls spancenele pana la o liniuta?? Acum ne chinuim cu tratamente si uleiuri miraculoase pentru cresterea lor, atunci, cand aveam din plin, le smulgeam zilnic…ce sa spun, nebunia adolescentei!
Am incercat, cam din acea perioada, sa stau cat puteam eu de bine, la poze. Pe vremurile alea, nu existau telefoane cu camere si gadgeturile de astazi ( stiu ca am sunat ca o batranica, dar asta se intampla acum aproximativ 20 ani ) si pozele pe care le faceam erau de obicei pentru scoala, ori pe la vreo petrecere cu parintii. Ca atare, habar nu aveam cum sa pozez si evident ca aratam urat in ele! Ba imi iesea un nas de vrajitoare, nu stiu cum se putea intampla una ca asta…ba aratam incercanata, ba mi se vedea parul dezordonat…eram oricum numai bine nu :))
Am inceput sa evit aparatul foto pe cat de mult puteam, pana cand, in clasa a XII-a, la banchet, mi-am luat o rochie lunga, rosie, o pereche de sandale cu toc, m-a machiat frumos o prietena si mi-am spus, ca de data asta, trebuie sa fac o poza ca la carte, trebuia sa-mi iasa si mie! Era prea frumoasa tinuta mea si ma simteam minunat in ea, ca sa nu imortalizez momentul. Timp de o ora m-am maimutarit, impreuna cu prietena mea, in fata aparatului foto si incet, incet, de la fata constipata si speriata de fotografii, m-am relaxat, am dat-o in joaca si m-am lasat purtata de val, fara sa ma mai gandesc ca fac poze.
Evident ca fotografiile erau pe film si nu le puteam vedea in timp real, dar in momentul in care le-am primit, am gasit una buna, era o fotografie in care imi placea cum arat! Va dati seama, pret de o ora am facut sute de fotografii, intr-o multime de ipostaze si reusisem, pentru prima oara in viata mea, sa imi placa O POZA!
Pentru mine era un adevarat succes si atunci am inteles ca trebuie sa exersez si sa imi descopar care este profilul meu bun pentru poze! Si din acel moment am inceput sa ma joc in oglinda, ani de zile :)). Ce credeati, ca am reusit profilul perfect in cateva zile?! Nu, nu, am exersat ani! Intre timp au aparut si telefoanele cu camera si mi-a fost mult mai usor!
Insa, ca orice lucru pe care il facem cu multa pasiune si munca, am reusit sa arat bine in poze, in toate pozele! Am pornit cu una din 500 si am ajuns acum sa imi iasa toate! Buna treaba, as spune eu :).
Asadar, dragile mele, sa stiti ca toate sunteti fotogenice, si daca nu credeti acest lucru, inseamna ca inca nu v-ati gasit profilul perfect, inca!
Va recomand sa aveti rabdare si sa-l exersati pana reusiti. Acum este mai simplu datorita tehnologiei. Incercati singure, acasa, pana cand va place ceea ce se vede! Pana la urma fotografiile sunt importante, sunt momentele fiecareia dintre noi si le putem privi si admira si peste 30 ani.
Tu ti-ai gasit profilul perfect pentru fotografii?
Cu drag,
