Atunci când reușim să ne transformam visurile și pasiunile în realitate, eu cred că am găsit elixirul fericirii supreme!
Acum cinci ani, aveam un bebeluș superb la purtător, aveam ( și încă am ) un soț minunat, dar nu mă mai aveam pe mine. În vâltoarea noii vieți de mămică și soție, uitasem de mine! Și cred că știți toate ce înseamnă asta…însă am avut noroc cu iubitul meu, care m-a îndrumat, m-a împins să nu mă pierd și să îmi urmez visul! Și asta am și făcut! M-am pus cu burta pe carte și am început să explorez domeniul modei…Doamne și ce bine mă simțeam! Nu mai contau nopțile nedormite cu cel mic, nu mai conta nimic, eram fericită, ca mă regăsisem! Și uite așa, puțin mai târziu a apărut blogul meu!
Nu știu cum, dar timpul ăsta trece atât de repede! Au trecut 3 ani de la primul meu articol pe blog, 3 ANI!! Vă vine să credeți? Așa că am vrut să marchez acești ani printr-un eveniment cu și despre femei, căci despre asta scriu și asta mă pasionează!
Așadar, am pregătit, cu ceva surle și trâmbițe, o zi specială, în care doamnele și domnișoarele, prietenele și urmăritoarele blogului meu, s-au întâlnit la o șuetă, pe tocuri, într-o Duminică însorită de Decembrie.

Am găsit locația, recepția Hotelului Parc din Mamaia, am adus 2 parteneri, minunați: Crama Gabai, care are cele mai bune vinuri din Dobrogea ( pe testate vă spun ) și Lucas Bites, noul brand al soțului meu de mixuri pentru prăjituri, ce s-a ocupat de candy barul de la eveniment și de goodie bag-uri ( vă recomand să testați produsele, ies niște clătite americane și niște brioșe de vă lingeți pe degete )…și nu sunt subiectivă, sunt preferatele fiului nostru! 🙂

Am vrut ca la acest eveniment să am lângă mine toți designerii dragi cu care eu am colaborat de-a lungul timpului și am creat un spațiu în care am expus ținutele mele preferate, printr-un pop up store iar ei, creativii mei designeri, m-au susținut și m-au ajutat cu tot ceea ce am avut nevoie, în acea zi. Au stat de vorbă cu doamnele care au participat la eveniment, au povestit, ba chiar au dat și niște interviuri pentru Antena 3.
Mulțumesc designerilor implicați: Cristina David, Alina Avram, Cristina Cenușe, Diana Amar, Cristiana Dima, cu brandul Eva Dima și Dana Tănase. Un alt partener super drag mie, a fost magazinul Collage Studio, care ca de fiecare dată, mi-a pus la dispoziție toată logistica necesară pentru expunerea hăinuțelor frumoase! Dacă vreți sa le vizitați pe fetele de la Collage Studio, să știți că le găsiți pe Ion Bănescu, nr 8A sau în perioada sărbătorilor de iarnă, până la sfârșitul anului, la târgul de Crăciun, de la Galeriile de Artă Ovidius, vis a vis de liceul Mircea.

Și pentru că se apropia Crăciunul, am organizat și un mic târg de Crăciun, cu accesorii hand made de la scumpa mea dArc Bijoux, cu accesorii pentru telefoane mobile de la sora mea, Total Gsm, cu uleiuri esentiale Dottera de la Picătura Esențială, cu creme de față și șampoane de la Monat, cu accesorii pentru casă, lucrate manual, de la Purple Mosaic Design și cu decorațiuni și cadouri de Crăciun, de la Petalya. V-am povestit toate aceste lucruri, pentru a vă face o imagine a tabloului din acea zi.


Toate pregătirile au durat mai bine de 10 zile, însă sentimentul de fericire pe care l-am avut Duminică, cu atâtea femei frumoase și pozitive, care au venit să mă vadă pe mine și sa petrecem împreună, câteva ore, vorbind despre, haine, poșete și frumos….a fost MAGIC!
A fost magică clipa în care am întâmpinat prima femeie ajunsă acolo, frumoasă și elegantă și așa au fost toate momentele în care eu mi-am întâmpinat și îmbrățișat scumpele mele doamne!
Timp de patru ore, am socializat, am râs mult și ne-am probat cu hăinuțe și accesorii speciale și la sfârșitul zilei mi-am dat seama cât sunt de binecuvântată, că prin prisma blogului meu, am cunoscut atât de multi oameni frumoși!
Vă mulțumesc că sunteți lângă mine și vă promit că voi mai face și alte evenimente, ca acesta, pentru sufletele noastre!

Vă las mai jos câteva fotografii, făcute de scumpa mea Teodora Radu, careia îi mulțumesc pentru toată implicarea și ajutorul dat!



Așadar, urmați-vă visul! Nu renunțați la el, pentru că mai presus de partea materială, vă va aduce fericire și împlinire sufletească!

Cu drag,


Graceful Style Uncategorized ,

Leave a Reply