Cu toții urmărim știrile legate de pandemia, care ne-a dat peste cap viețile, în ultima perioadă și pe zi ce trece sunt din ce în ce mai mulți bolnavi infectați cu virusul COVID-19 și din păcate, din ce în ce mai mulți oameni își pierd viața….într-un mod cumplit, fără aer, singuri, printre străini, în paturile reci ale unor spitale gri…
Pare un scenariu de film de groază însă, din păcate, nu este, oricât de mult ne-am dori lucrul acesta!
Atunci când a izbucnit epidemia de coronavirus in Wuhan, priveam cu toții liniștiți, fiind siguri, că pe noi nu ne va atinge! Și eu am stat ca un simplu privitor și nu mi-am închipuit ce va urma să vină! Ba chiar am lăsat viața să-și urmeze cursul fără să-mi fac niciun plan de rezervă, fără să mă gândesc că va ajunge atât de aproape de mine și de cei dragi mie. Sunt convinsă că printre voi sunt mulți ca mine, mulți care ați gândit la fel și pe care pandemia ne-a luat pe nepregătite. De ce? Pentru că este mai ușor să credem în teoria conspirației și să ne închipuim că oricine ar vrea să ne facă rău, mai puțin noi! Cu toții am contribuit la acest virus! Cu toții, în fiecare zi, în mod conștient sau inconștient, facem rău planetei, prin poluare, prin gunoaiele aruncate peste tot, prin faptul că nu mai avem grija de nimic! Totul se învârte în jurul consumului! Consumăm animale, de parcă s-a sfârșit lumea și nu vom mai găsi mâine puțină carne de pui…acei pui sărmani, ce sunt crescuți cu hormoni și sacrificați pe bandă rulantă! Consumăm orice, am ajuns să ne consumăm pe noi înșine, cu gândul la acest cosumerism ieșit din comun! Și pentru ce? Pentru un gust, pentru ideea de a avea, de a încerca, încontinuu și fără oprire?
De 12 zile eu am ales să stau în casă și să mă gândesc serios la toate aceste lucruri! Este clar că am exagerat până acum, că am făcut lucruri greșite, că nu am învățat nimic din tot ce li s-a întâmplat celorlalți, dar, dragii mei, putem să schimbam ceva, putem să schimbam cifrele morții și ne putem schimba pe noi!
Mă uit terifiată la ce se întâmplă în Italia și îmi dau seama, că dacă nu conștientizăm gravitatea situației, putem fi la fix două săptămâni de ei! Ei au înțeles târziu ce li se întâmplă și nici astăzi, cu peste 6000 de îmbolnăviri pe zi și peste 4800 de morți nu au luat măsurile drastice care se impun în această situație fără precedent! Ascultam un jurnalist chinez aseară, într-o emisiune, ce spunea, că imediat ce a izbucnit epidemia la ei în țară, totul s-a închis iar oamenii nu au mai avut voie pe stradă! Au stat cu toții izolați două luni, dar au reușit să-l învingă! Oricine era prins pe stradă, era băgat automat în izolare, de către polițiștii ce patrulau pe străzi neîncetat.
În acest moment China are 81.054 de cazuri cu coronavirus și 3.261 de decese, în timp ce Italia are 53.578 de îmbolnăviri și 4.825 de decese și pentru italieni cifrele nu se opresc aici, pentru că în fiecare zi situația se agravează drastic! Lucrul acesta se întâmplă pentru că nici la această oră nu s-au impus măsurile luate de China, încă din a doua săptămână de la debutul virusului.
Eu nu vreau să ajungem aici! Eu vreau să trecem cu bine peste tot acest coșmar! Și pentru a putea reuși asta, TREBUIE să învățăm de la ceilalți și să ne protejăm! STAȚI ÎN CASĂ, dragii mei! STAȚI ÎN CASĂ dacă țineți la viața voastră și a celor din jurul vostru! STAȚI ÎN CASĂ și bucurați-vă de cei care sunt cu voi! Nu am mai avut ocazia asta până acum! Petreceți timp cu voi înșivă și faceți-vă planuri de viața pe care o veți avea după coronavirus. Căci lucrurile nu vor mai fi la fel! Acesta este războiul generației noastre și trebuie să luptăm, să ne apărăm și să avem grijă de cei ce nu pot face singuri asta!
Fac un apel la voi toți, STAȚI ÎN CASĂ! Ieșiți doar dacă este musai, cât mai rar și pentru o perioadă cât mai scurtă de timp! Iar dacă nu aveți încotro și trebuie să ieșiți afară, PURTAȚI MASCĂ!!!! Nu vă fie rușine să o puneți! Ea vă poate salva viața! Tot aud prin diverse medii, că masca nu ne protejează! Aceasta a fost una dintre măsurile luate de chinezi și se pare că i-a ajutat. Chiar dacă nu protejează 100%, eu una m-aș agăța și de o șansă de 0.1% pentru a-mi proteja viața mea și a copiilor mei! Purtați-o atunci când va duceți la magazin sau când vă duceți la farmacie, purtați-o când primiți un colet la ușă de la un curier, purtați-o în cazurile în care trebuie să va duceți la serviciu, purtați-o ca și cum ar fi cel mai scump accesoriu, pentru că de el depinde viața voastră!
Știu că nu se mai găsesc sau sunt la supra preț, însă ce au făcut oamenii în timpul gripei spaniole, în perioada 1918-1920? Și-au făcut măști singuri acasă!!! Și le-au purtat timp de 2 ani, cat a durat pandemia, le spălau, le dezinfectau și le foloseau ori de câte ori ieșeau din casă! Și nu le era rușine și nici nu au ridicat din umeri că nu găsesc prin farmacii! Au vrut să se protejeze cu orice preț!
Așa că eu vă provoc: PUNEȚI-VĂ MASCA, FACEȚI-VĂ O POZĂ CU EA ȘI PUNEȚI-O PE REȚELELE VOASTRE DE SOCIALIZARE!
Împreună putem să ne ajutăm și să ne educăm, astfel încât să evităm îmbolnăvirea cu acest virus mortal!
#staysafe #sieuportmasca