Frumoasa toamnă ce ne mângâie simțurile în culori calde, a sosit ca o contesă, lăsând în urmă un miros de parfum de struguri. Mi-a bătut la ușă și i-am deschis. A intrat ușor timidă, cu zâmbetul ei îmbietor, rugându-mă să o ajut. Ciudată rugaminte, îmi spun eu în gând. O las să se așeze pe fotoliul muștar, din camera luminoasă și o ascult. Cu o voce ușor tremurandă, îmi spune că are nevoie de o schimbare, în toată nebunia acesta a trendurilor.

Mă uit la ea, la fața albă și luminoasă, la păru-i arămiu, care îi cade pe umeri și încerc să îi schițez câteva ținute, cu care să pornească, la drumul acoperit de frunze și care să îi încalzească trupul, în lunile ce vor urma.

Un palton elegant gri, ar fi perfect pentru zilele reci, pentru plimbările ei lungi prin parcuri, în care frunzele vor fi așternute pe jos, in nuanțe calde de galben și grena. O esarfă mare, care să-i acopere gâtul de adierea vântului răcoros și o pelerină roșie care să îi fie la îndemană, atunci când picuri mici de ploaie, vor cădea din norii cenusii, dansând, fericiți și liberi. I-aș da o pereche de pantaloni în carouri cu talie înalta și o camasă cu volane, i s-ar potrivi de minune, stilului ei romantic/boem. Închid ochii și o vizualizez cum dansează cu pelerina ei și cu părul umed, prin ploaia rece, fericită de tot peisajul acesta mirific. În picioare va avea o pereche de ghete roșii, din piele, cu toc, cum altfel? Este ea, toamna frumoasă și feminină, senzuală și boemă care zâmbește printre ramurile dezgolite ale copacilor, șoptindu-le versuri cu frunze căzătoare, cu păsări călătoare si miresme îmbietoare.

Îi place ținuta propusă de mine, se ridică de pe fotoliul comod, își trece mâna prin păr și îmi zâmbește. Își pune ghetele roșii și paltonul gri, deschide ușa și pleacă… Și vantul începe să bată ușor și frunzele să cadă, dar ea este pregatită pentru a-și lua rolul de contesă, îmbracată așa cum și-a dorit, de la www.answear.ro

Articol scris pentru concursul  #SuperBlog2017

Cu drag,

Graceful Style Fashion , ,

Leave a Reply